Înapoi sus WhatsApp Chat
Nu există rezultate care să corespundă căutării dumneavoastră
de Abdulaziz Ali - Revizuit medical de Dr. Mehmet Dogruer, pe nov. 07, 2024

Cât timp trebuie să stați în spital după operație?

Șederea peste noapte nu este necesară.

Cât durează procedura?

4 - 8 ore.

Câte zile trebuie să călătoresc/stau în străinătate pentru a face tratamentul?

De regulă, pacienții pot să călătorească imediat după operație, însă este indicat să rămână cel puțin 3 zile.

Ce trebuie să evitați înainte de operație?

Pacientul ar trebui să întrerupă consumul oricărui medicament ușor sau antiinflamator, al alcoolului, al aspirinei, al vitaminelor, al suplimentelor și al plantelor medicinale cu cel puțin o săptămână înainte de operație.

Posibile efecte secundare după operație

Pacienții pot să aibă senzații de mâncărime și ceva durere în primele săptămâni după transplantul de păr. Pe parcursul acestei perioade, pot apărea unele sângerări, dar e puțin probabil. Un studiu realizat de M.A. Nilforoushzadeh și echipa sa arată că efectele postoperatorii pot să includă umflături, amorțeală ori infecții ce pot fi tratate foarte ușor cu antibiotice.

Rata de succes a transplantului de păr

Rata de succes a acestei proceduri depinde în mare parte de recuperare și de capacitatea pacientului de a respecta indicațiile chirurgului. Potrivit unui studiu referitor la transplantul de păr realizat de Alfonso Barrera M. D., pacienții înregistrează de cele mai multe ori o rată de succes de 95% după un an - ,,rata de succes" face referire la părul ce crește în mod natural în zona beneficiară.

La ce să vă așteptați înainte și după operația de transplant de păr?

Pacientul trebuie să cunoască exact procedura și să știe la ce să se aștepte de la ea. Recuperarea postoperatorie imediată este foarte importantă pentru succesul operației, însă rezultatele își fac în totalitate efectul abia după un an de la operație, când părul din zona beneficiară începe să crească în mod natural și nu se mai poate distinge de restul părului pacientului.

De cât timp este nevoie până la revenirea la serviciu după un transplant de păr?

Veți putea să vă întoarceți la muncă după 3-7 zile de la operație.

De cât timp este nevoie până la revenirea la sport după un transplant de păr?

După 1 săptămână de la operație.

DHI vs. FUE vs. FUT

Prezentare generală FUT

FUT sau Transplantul de Unități Foliculare este una dintre tehnicile clasice de refacere a părului, care încă mai este folosită în anumite centre medicale de pe glob. Această procedură începe cu conturarea de către medic a unei fâșii subțiri de scalp din spatele capului pacientului.

Această zonă nu prea este afectată de alopecie, iar foliculii de păr au șanse mai mari de a crește după transplant. Foliculii de păr sunt apoi îndepărtați de pe fâșia de scalp cu un microscop – aceștia fiind ulterior împărțiți în unități individuale ce conțin 1-3 foliculi de păr.

Scalpul pacientului este apoi cusut la loc și etapa de implant poate începe. FUT este, de regulă, mult mai accesibil decât alte tehnici de refacere a părului, datorită faptului că faza de extracție este mult mai rapidă, însă pacienții ce preferă părul scurt aleg, de obicei, o altă tehnică, deoarece FUT lasă o cicatrice mai mare de-a lungul cefei pacientului.

Pacienții predispuși la cicatrici cheloide ar trebui să aleagă o tehnică diferită, fiindcă cicatricea va fi destul de vizibilă.

Prezentare generală FUE

FUE sau Extracția Unităților Foliculare este o altă tehnică renumită de refacere a părului, în care, în loc de a se îndepărta o fâșie de scalp pentru recoltarea foliculilor de păr, se utilizează o puncție. Această puncție creează o microincizie circulară în jurul unui grup de foliculi de păr sau a unui singur folicul de păr, îndepărtându-l din scalp. Tehnica aceasta lasă mici găuri deschise în scalp, ce se vor vindeca în câteva săptămâni, lăsând mici cicatrici albe după vindecarea completă. Odată ce sunt extrași destui foliculi de păr, chirurgul poate începe să-i implanteze în zona dorită.

Cel mai mare avantaj al FUE față de FUT este reprezentat de cicatricile minime după procedură și de faptul că pacienții pot să-și reia mai repede activitățile zilnice. Din păcate, FUE costă mai mult decât FUT, întrucât această tehnică necesită mai mult timp.

În unele cazuri, rata de supraviețuire a foliculilor de păr transplantați poate să fie mai mică cu tehnica FUE, în cazul în care rădăcinile foliculilor de păr sunt afectate în timpul extracției. Prin alegerea unui chirurg cu experiență în refacerea părului, pacienții pot limita riscurile și se pot bucura de o rată de supraviețuire mai mare pentru foliculii implantați.

Prezentare generală DHI

Implantarea Directă a Părului se mai numește și transplant de păr ,,Micro-FUE", deoarece folosește aceeași tehnică de bază, însă cu ceva diferențe. DHI nu taie în scalp așa cum se întâmplă în cazul FUE, utilizând doar microperforări extrem de mici, cu un diametru de 1 mm sau mai puțin.

Aceste mici puncții sunt minim invazive, garantând că nu rămân cicatrici în zona beneficiară. O diferență între FUE și DHI este faptul că în cazul DHI foliculii de păr sunt extrași cu atenție, unul câte unul, înainte de a fi transferați în zona beneficiară.

Pentru a asigura cele mai bune rezultate, această procedură este mereu efectuată de un specialist extrem de bine pregătit. Foliculii de păr sunt apoi implantați în zona beneficiară printr-un proces asemănător cu tehnica FUE - un tehnician va face niște găuri în zona beneficiară înainte de a începe să implanteze foliculii de păr donați.

Acest conținut a fost scris și verificat de echipa noastră de conținut medical în martie 2022.